Maestrul Toduţă în amintirea unui discipol din Műnchen

 

Hotărât să studieze compoziţia cu Sigismund Toduţă, Dieter Acker îşi mărturiseşte fascinaţia pentru stilul  muzicii sale – o sinteză deja reuşită între cel românesc şi înalta tradiţie apuseană. Momentele decisive ale acestor amintiri sunt fiecare sugestiv denumite: rùga stăruitoare de a-l vedea i s-a împlinit. La prima întâlnire, din toamna anului 1960, i-a  fixat imaginea, de la punctualitate, la statură şi salut. Disciplina matinală era exersată de la început, prin participarea la domiciliul compozitorului, la neuitate lecţii-model de polifonie bachiană. Intuiţia şi concepţia pedagogică a profesorului de compoziţie Toduţă s-a confirmat în cazul oricărui discipol: libertatea de a-şi alege fiecare drumul stilistic era  mai importantă. Trei scurte fraze cuprind sintetic gânduri, preocupări de primă importanţă şi curaj ale Profesorului Toduţă: o îndrumare tacită (un Webern „decadent”), o sfătuire ironică („note puţine sau multe...valsuri”), un îndemn...subtil („un cântecel... sau două...”). Toduţă îi oferă deseori încă studentului Acker o încredere generoasă prin rugămintea de a pregăti cursurile anului întâi de compoziţie. Sau tot Maestrul simte o cruntă umilire când se refuză valorosului său student, la propunerea sa, acordarea bursei „G. Enescu”. Alte momente consistente schiţează plastic personalitatea toduţiană: obligaţia neîmplinită îi provoca îngrijorare; cu al său acut simţ al observaţiei dădea concis lămuriri surprinzătoare; încuraja academic pe mai tinerii colegi- asistenţi după primele lor cursuri. Toate aceste fragmente memoriale ne dezvăluie unica relaţie spirituală construită treptat între Maestru şi Discipolul său. Legătura lor strânsă a rămas neschimbată până la sfârşit.

Cuvinte cheie: Sigismund Toduta, discipol, academic, personalitate

Descarcă articol

Numărul recent:

Vol. 32 nr 2

Vol. 32 nr 2