Ultimul val? Câteva consideraţii referitoare la fundătura progresului muzical şi despre cum putem ieşi din ea

Pornind de la realitatea muzicii din Austria voi încerca să definesc ceea ce gândesc şi ceea ce mă inspiră să compun aşa cum compun. Printre cei care practică muzica sau care sunt activi în domeniul muzical şi, bineînţeles, printre compozitori, există tocmai la Viena, care reprezintă un adevărat creuzet cultural, foarte multe personalităţi şi puncte de vedere diferite. În locul „gesturilor“ muzicale, ofer din nou spațiu pentru o melodică „vorbitoare“, cantabilă în compozițiile mele, folosesc o paletă multicoloră de scări tonale diverse, încerc să câștig noi fațete pentru trison și utilizez texte pe care le „tălmăcesc” asemenea lui Schubert sau Wolf. Nu rareori folosesc tehnica vechilor maeștri ai picturii: am în minte întregul ansamblu, dar pictez prima dată fundalul, cu alte cuvinte acompaniamentul, vocile sau straturile sonore mai puțin importante, astfel încât și acestea să primească o desfășurare logică în sine. Căci compozitorii au azi toată libertatea imaginabilă de a se realiza în mod individual. Pot să reprezinte lumea în culorile ideale în care ne-ar plăcea tuturor să o vedem, sau atât de rea, precum de fapt ea nu este, pot după bunul plac să ofere constructe estetice, „nori de sunete“ sau sentimentale „melodii cu priză la public“.

 

Cuvinte cheie: progres, Muzica Nouă, publicul, nevoia de muzică, pluralism, comunicare socială          

Numărul recent:

Vol. 32 nr 2

Vol. 32 nr 2