Suitele lui Gheorghe Neaga între tradiție și modernitate

Opusurile în genul de suită reprezintă o parte însemnată în repertoriul instrumental al compozitorului Gheorghe Neaga, dar şi în patrimoniul de aur al muzicii camerale din spațiul dintre Prut și Nistru. Incluse în diferită măsură în repertoriul didactic al instituțiilor de învățământ artistic, dar și în cel concertistic, lucrările reflectă într-o perfectă măsură predilecțiile artistice ale autorului, influențate mai mult sau mai puțin de fluxul evoluției tehnicilor componistice. Obiectivul propus în articolul de față este de a sublinia, prin prisma creațiilor sale în genul de suită, careva ipostaze reprezentative pentru compozitorul Gheorghe Neaga și, respectiv, pentru cele trei etape de creație a acestuia: anii ‘50-60, când tânărul violonist debutează în cariera sa de compozitor; anii ‘70-80, caracterizați printr-o evoluție rectilinie spre o acumulare cantitativă și calitativă a experienţei în domeniu; anii ‘90-2003 (trăiți în mare parte în SUA), când în fiecare opus se observă un înalt nivel de măiestrie profesionistă. În acest sens, într-o prezentare cu caracter diacronic, studiul va sintetiza detalii despre profilurile tematice, conținuturile ideatice, planurile de forme, principiile și tehnicile compoziționale, precum și despre multitudinea de elemente muzicale constitutive ale lucrărilor, toate acestea aflate într-un anumit raport cu tradția ori modernitatea.

Cuvinte-cheie: gen, suită, diacronie, tradiție, modernitate

Descarcă articol

Numărul recent:

Vol. 35 nr. 1

Vol. 35 nr. 1