Dramaturgie şi formă la Mozart

Existenţa multiplelor legături între dramaturgia teatrală şi genurile instrumentale ale lui
Mozart a intrat de mult timp în conştiinţa exegeţilor, interpreţilor şi a melomanilor cultivaţi. Ideea
este general acceptată, însă tehnicile de compoziţie implicate sunt prea puţin cunoscute. Am
pornit, în demonstraţia subsumată acestui studiu, de la intuiţia că stilul componistic
instrumental al lui Mozart poate fi studiat doar ţinând cont de trei fenomene determinante:
dramaturgia, discursul şi forma. Cu alte cuvinte, de individualizarea ideilor şi parametrii
configurării sugestiei dramaturgice, de gradul de elocinţă şi figurile de stil preferate, de
coerenţa şi proporţionalitatea devenirii sonor-temporale. Dorim astfel să atragem atenţia
asupra câtorva aspecte de teatralitate instrumentală, reflectând în succesiune următoarele idei:
tema sau personajul principal, temele sau eroii episodici, anularea teatralităţii sau tema
unică, metamorfoza ideii sau faţeta ascunsă a personajului, drama interioară sau
dezvoltarea monotematică. Abordând această problematică din perspectiva analizei
muzicale, vom încerca, mai precis, o interpretare dramaturgică sau discursiv-retorică a
elementelor formale atipice – descoperite în sonate pentru pian, cvartete şi trio-uri compuse
de Mozart începând cu anul 1785.

 

Descarcă articol

Numărul recent:

Vol. 32 nr 2

Vol. 32 nr 2