Violina Galaicul=ro&m=autori&a_id=86 Violina Galaicu
Posibile obiectivări ale dimensiunilor ontologice esenţiale în cântarea liturgică bizantină

În textul cu acest titlu se cercetează substrucţiile ontologice ale cântării liturgice bizantine. Autoarea plasează obiectul de studiu (muzica sacră bizantină) în ambientul său firesc – ritualul bisericesc, identificabil cu un câmp revelaţional în care cuvântul şi gestul, culoarea şi forma, sunetul şi lumina se îmbină sinergetic pentru a face posibilă hierofania. Atât practica religioasă ortodoxă, cât şi cântarea liturgică integrată acesteia, fructifică antinomia timp circular – timp rectiliniu, specifică gândirii bizantine şi apărută în urma contopirii reprezentărilor temporale greco-romane cu cele biblice. Interacţiunea timpului ciclic cu cel liniar în substratul cântării bizantine provoacă senzaţia de prezent continuu, de „veşnicie desfăşurată în timp” (Dionisie Pseudo-Areopagitul), iar evoluţia sonică în acest cadru devine izotropă, chiar adiacentă nemişcării. Cinetica particulară a melosului de care ne ocupăm s-ar putea exprima prin formula „stasis mişcător”, din care se deduce că în bipolaritatea dinamic-static i se acordă prioritate celui din urmă. Supremaţia staticului în arta bizantină decurge nu doar dintr-o anumită raportare la temporalitate, ci şi din orientarea ei spre captarea esenţelor, care sunt prin definiţie neschimbătoare, imuabile. Deşi monodia bizantină (ca, de altfel, majoritatea culturilor monodice) sugestionează preponderent în plan temporal, ea a absorbit şi relevă reprezentări spaţiale. Spaţiul şi timpul subzistă aici într-o unitate originară şi indisolubilă. „Imaterialitatea” specifică a melosului bizantin dizolvă spaţiul în timp (sau, poate, timpul în spaţiu) pentru ca, până la urmă, să-l anihileze şi pe unul şi pe celălalt, transpunând auditorul într-o realitate revelatoare, oarecum atemporală şi aspaţială. Pe parcurs autoarea abordează o serie de subiecte aflate în strânsă legătură cu cel de bază: apofatismul ca modalitate de accedere la adevărurile transcognitive, caracterul teantropic al cântării sacre, oglindit în vocalitatea sa funciară, afinităţile dintre arhetipurile formale ale muzicii şi codurile matriciale universale.

Cuvinte-cheie: cântarea liturgică bizantină, substrucţii ontologice, reprezentări temporale, reprezentări spaţiale, cinetică, bipolaritatea dinamic-static, apofatism, hierofanie, adevăruri transcognitive, vocalitate, caracter teantropic. 

Descarcă articol

Numărul recent:

Vol. 35 nr. 2

Vol. 35 nr. 2