Constantin Tufan-Stanl=ro&m=autori&a_id=67 Constantin Tufan-Stan
Dirijorul George Pavel și prezența muzicienilor clujeni în Banat după Dictatul de la Viena

În lucrare sunt rememorate, prin preluarea și contextualizarea unor informații identificate în presa de epocă timișoreană și lugojeană, câteva secvențe semnificative din perioada dramaticului exil petrecut în Banat, după Dictatul de la Viena, de două instituții exponențiale pentru învățământul artistic și arta lirică clujeană: Academia de Muzică și Artă Dramatică și Opera Română. Reprezentanții celor două instituții au desfășurat, la Timișoara, dar și în alte localități bănățene, sub sumbrul spectru al celei de-a doua conflagrații mondiale, o prodigioasă activitate concertistică, prin care au contribuit la întreținerea unei elevate atmosfere culturale într-un spațiu multicultural și plurilingv, marcat de arabescurile unor evidente inflexiuni de tip baroc. Interferențele cu instituțiile muzicale academice timișorene (Societatea Filarmonică „George Enescu”, patronată de Societatea „Amicii Muzicii”, și Conservatorul Municipal de Muzică, tutelat profesional și administrativ de Sabin Drăgoi – care, mai târziu, va prelua directoratul instituțiilor clujene) au generat un spirit emulativ, cu spectacole de referință, care au conferit un impuls determinant, prin excepționalul aport al muzicienilor clujeni, diligențelor privind fondarea, în 1946 și 1947, a două instituții fundamentale pentru destinul cultural al metropolei bănățene: Opera de Stat și Filarmonica de Stat „Banatul”. O întreagă pleiadă de artiști lirici (Marius Nicolescu, Jean Rânzescu, Augustin Almășan, Maria Stroescu-Evițchi ș.a.), instrumentiști (Ana Voileanu-Nicoară, George Ciolac, Titi Fotino-Negru, Robert Cionca, Sigismund Toduță) și dirijori clujeni (George Pavel, Mircea Popa, Eugen Lazăr, Maximilian Săveanu), cărora li s-au alăturat, în diferite ipostaze și proiecte artistice, confrații lor bănățeni, străluciți absolvenți ai Conservatorului clujean, un așezământ de elită al învățământului artistic românesc (Vasile Ijac – creatorul simfonismului bănățean –, Zeno Vancea – multiplu laureat al Premiului Național de Compoziție „George Enescu” –, Alma Cornea-Ionescu), viitori profesori ai instituției ardelene (Magda Kardos, membră a unui valoros ansamblu cameral timișorean, Collegium Musicum, și Max Eisikovits, primul profesor de compoziție al lui György Kurtág) sau dirijori care vor activa pe scenele lirice clujene (lugojeanul Ernő Földvári a avut o prezență eclatantă pe podiumul dirijoral al Operei Maghiare din Cluj), au definit perioada unei inedite „transhumanțe” culturale. Personajul în jurul căruia am brodat desfășurarea pasionantei tribulații a artiștilor clujeni este dirijorul lugojean George Pavel – prim-dirijor al Operei Române din Cluj, începând cu anul 1940, după un stagiu didactic la Academia de Muzică și Artă Dramatică transilvăneană –, o personalitate charismatică, ce, prin complexitatea preocupărilor sale muzicale (dedicate, deopotrivă, compoziției și pedagogiei violonistice, după strălucite studii finalizate în capitala valsului, la Akademie für Musik und darstellende Kunst), a augmentat dimensiunea axiologică a periplului artiștilor clujeni.

 

Cuvinte cheie: George Pavel, Cluj, Academia de Muzică și Artă Dramatică, Opera Română, Dictatul de la Viena, Banat

 

Descarcă articol

Numărul recent:

Vol. 35 nr. 1

Vol. 35 nr. 1