Cu fiecare creație, compozitorul Vasile Herman găsește oportunități pentru afirmarea muzicii românești în context european. Sub aparenta antinomie din titlurile celor două lucrări de gen se ascunde intenția de exprimare a identității culturale, realizată prin procedee componistice care devin idiomatice. Recviemul trac și cel profan, concepute în primul deceniu al secolului al XXI-lea, readuc în discuție ritualuri de trecere din tradiția românilor. Prin resuscitarea și valorificarea stratului vechi al culturii orale, Herman vizează autenticitatea și specificul spațiului mioritic. Acestea se conjugă cu un limbaj perfect încadrat în epoca sa, care însă este cel mai adesea justificat ca fiind o extensie a valorilor folclorului. Astfel, melodica, ritmica, modalitățile de conturare a discursului, dar și orchestrația, sunt chemate ca sub o aparență modernă să recreeze o atmosferă ancestrală, un ethos care definește identitatea zonei noastre geografice, oferind în același timp premisele  înscrierii acestei muzici în sfera de interes a culturii universale. 

Cuvinte cheie: muzică românească, Vasile Herman, recviem, ritual de trecere, moștenire folclorică, strat ancestral, folclor viu, identitate culturală, ethos, arheologie muzicală.

Descarcă articol