Articolul este consacrat raporturilor componisticii basarabene (din cea de-a doua jumătate a secolului trecut) cu una dintre componentele tradiţiei muzicale naţionale – cântarea de filiaţie bizantină. Autoarea discerne aderenţe declarate la filonul bizantin şi insinuări latente în acest strat cultural, insinuări semnalate de stileme recognoscibile, irizări modale şi ritmice, ethos specific. Se fac şi două incursiuni analitice în cea de a doua categorie de lucrări, exemplele selectate fiind relevante pentru diversitatea şi subtilitatea formelor de valorizare savantă a melosului psaltic. Opusul Pentaculus pentru flaut, corn englez, clarinet fagot şi corn, de Ghenadie Ciobanu, se revendică de la gândirea arhetipală. Aceasta areo dublă rădăcină: stilul melismatic bizantin şi genurile improvizatorice ale folclorului românesc. Compozitorul lucrează în zona de interferenţă a celor două tradiţii, coborând până la substratul lor. Poemul Mioriţa pentru voce orgă, clopote şi bandă magnetică, de Tudor Chiriac, vine în atingere cu arta psaltică prin vocalitatea şi monodismul său expres, prin procedeele de travaliu utilizate, prin particularităţile modale, metro-ritmice şi ornamentale ale conductului melodic. Autoarea insistă şi asupra unor corespondenţe de viziune şi sensibilitate ce se stabilesc între opusul în discuţie şi cântarea de resursă bizantină. În concluzie se constată că, în mersul ei spre modernitate şi universalitate, componistica basarabeană este din ce în ce mai deschisă frumuseţilor conţinute în tezaurul muzical bizantin şi din ce în ce mai aptă să le redimensioneze fără a le diminua sau denatura.

Cuvinte-cheie: cântare bizantină, creaţie componistică, a doua jumătate a secolului XX, componistică basarabeană, gândire arhetipală, specific modal, particularităţi metro-ritmice, ornamentică, corespondenţe de viziune şi ethos, Ghenadie Ciobanu, Tudor Chiriac.

Descarcă articol